Colegiul Medicilor din România (CMR) a adoptat noul Cod de Deontologie al medicilor, document care actualizează principiile de etică și responsabilitate profesională aplicabile tuturor cadrelor medicale din țară, atât din sistemul public, cât și din cel privat, notează StirileProTV.
Printre cele mai importante prevederi se numără posibilitatea ca medicii să utilizeze instrumente de inteligență artificială (IA) pentru sprijin în diagnostic și tratament, cu condiția ca decizia finală să aparțină exclusiv medicului.
„Medicul poate consulta inteligența artificială, dar el este cel care își asumă decizia medicală. În situații de urgență majoră, când viața pacientului este în pericol, medicul are dreptul să intervină chiar și în afara specializării sale, până la sosirea unui expert”, se arată în noul cod.
Reguli stricte privind relația medic–pacient și conflictele de interese
Codul interzice medicilor să refuze sau să amâne tratamente pentru a redirecționa pacientul către o clinică privată unde ei sau rudele lor ar obține beneficii financiare.
Totodată, dacă un pacient grav este transferat din lipsă de materiale, echipamente sau medicamente, situația trebuie raportată imediat Comisiei de Etică a spitalului.
Documentul stabilește și cazurile în care medicul poate refuza îngrijirea unui pacient, de exemplu:
- când îi este afectată independența profesională sau imaginea;
- dacă i se solicită acte medicale nelegale;
- sau dacă este agresat fizic ori verbal de pacient sau de rudele acestuia.
Refuzul trebuie însă explicat respectuos și, pe cât posibil, însoțit de o alternativă medicală. În caz de urgență vitală, medicul are obligația de a interveni.
Interdicție pentru promovarea informațiilor pseudoștiințifice
Noul cod reafirmă principiul medicinei bazate pe dovezi și interzice ferm medicilor să transmită în spațiul public informații false sau pseudoștiințifice.
„Medicul nu poate să transmită în spațiul public informații care nu se sprijină pe medicina bazată pe dovezi sau să promoveze teorii care nu sunt acceptate de comunitatea medicală academică și care pot leza sănătatea publică”, a declarat prof. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din România.
Documentul subliniază că profesia medicală are un caracter științific, umanitar și etic, neputând fi practicată exclusiv ca o activitate comercială.
Sancțiuni pentru nerespectarea codului
Colegiul Medicilor avertizează că încălcarea prevederilor noului Cod de Deontologie constituie abatere disciplinară și poate fi sancționată, inclusiv prin suspendarea dreptului de a profesa.
Prin aceste modificări, instituția urmărește să întărească încrederea publică în profesia medicală, să clarifice responsabilitățile medicilor în era digitală și să asigure respectarea principiilor etice fundamentale în toate unitățile sanitare din România.