Accidentul spectaculos produs miercuri, pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Botoșani, s-a încheiat cu urmări serioase pentru șoferul implicat. Pe lângă faptul că și-a distrus autoturismul și a avariat un mini-buldoexcavator, bărbatul din Suceava a primit și o amendă de 1.822 de lei, dar și suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile.
Potrivit Poliției Botoșani, șoferul a fost sancționat pentru depășire neregulamentară, manevră în urma căreia a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu utilajul de construcții, care staționa regulamentar pe partea dreaptă a drumului.
Impactul a fost atât de puternic încât autoturismul s-a răsturnat pe cupolă, însă, din fericire, șoferul a scăpat fără răni grave. El a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital.
Polițiștii reamintesc că depașirile efectuate imprudent reprezintă una dintre principalele cauze ale accidentelor grave și recomandă conducătorilor auto prudență maximă în trafic.