ADS
ADS
ADS
Încă o companie din Botoșani a intrat în faliment. Terra Construcții SRL își închide activitatea
By Administrator
Published on 06/11/2025 08:12
STIRI

Încă o firmă cu tradiție din județul Botoșani își închide porțile. Terra Construcții SRL, compania care administra fabrica de prelucrare a lemnului din Cişmea și era recunoscută pentru scările de interior realizate pentru export, a intrat oficial în faliment.

Societatea, considerată ani la rând una dintre cele mai solide din județ, a avut o evoluție impresionantă, înregistrând cifre de afaceri de peste 20 de milioane de lei și profituri consistente, fiind un reper în industria locală de prelucrare a lemnului.

Fabrica din Cişmea producea scări de lemn masiv destinate piețelor externe, contribuind semnificativ la exporturile județului și la menținerea unui număr important de locuri de muncă în sectorul industrial botoșănean.

Solutia pe scurt: Admite cererea formulată de administratorul judiciar C.I.I. Dascălu Constantin-Lulu şi, în consecinţă: În temeiul art. 143 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 dispune intrarea în faliment în procedură generală a debitoarei Terra Construcţii SRL Botoşani. În temeiul art. 145 alin. 2 lit.b) din Legea 85/2014, desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe administratorul judiciar CII Dascălu Constantin-Lulu, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 şi stabileşte onorariul acestuia în cuantum de 3000 lei. În temeiul art. 145 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 85/2014, dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. În temeiul art. 86 alin.1 din Legea 85/2014, dispune notificarea băncilor la care are deschise conturi debitoarea, în sensul de a nu dispune de sume fără un ordin al lichidatorului judiciar, sub sancţiunea amenzii judiciare prevăzută la art. 86 alin.1 teza finală şi atragerii răspunderii pentru prejudiciul creat. Lichidatorul judiciar va comunica de urgenţă băncilor instituirea acestei interdicţii.

 

Comments