ADS
ADS
ADS
Explozie într-o locuință din Rediu, comuna Răuseni. O femeie de 84 de ani a ajuns la spital cu arsuri
By Administrator
Published on 05/11/2025 10:01
STIRI

O explozie s-a produs miercuri dimineață într-o locuință din localitatea Rediu, comuna Răuseni, soldându-se cu rănirea gravă a unei femei în vârstă de 84 de ani.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale de stingere, alături de o ambulanță de terapie intensivă mobilă SMURD, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Răuseni.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, explozia nu a fost urmată de incendiu, însă locuința a fost avariată ușor – două geamuri sparte și o ușă deteriorată.

Femeia a fost găsită conștientă, dar prezenta arsuri la nivelul feței și mâinilor. Aceasta a fost preluată inițial de echipajul SAJ, care i-a acordat primul ajutor medical, ulterior fiind transportată la spital cu ambulanța SMURD de terapie intensivă pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au acționat pentru înăturarea efectelor exploziei și pentru asigurarea zonei.

Cauza probabilă a deflagrației o reprezintă acumulările de gaz butan în interiorul locuinței.

 

Comments