Miercuri, vremea se va menține apropiată de valorile normale pentru începutul lunii noiembrie, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Cerul va fi variabil, mai senin în vest și nord-vest, însă în restul țării vor predomina norii, iar pe alocuri se vor semnala ploi slabe.
Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 10 și 16 grade Celsius, în timp ce minimele vor coborî între 0 și 9 grade. Izolat, dimineața și pe parcursul nopții, va fi ceață.
În nordul Moldovei și în Bucovina, ziua de miercuri va fi una mohorâtă, cu înnorări persistente, ploi slabe și intensificări ale vântului. Temperaturile vor fi mai scăzute față de ziua precedentă, ajungând până la 10 grade.
La Botoșani, meteorologii anunță cer acoperit și ploi slabe pe tot parcursul zilei. Vântul va sufla slab, din sector nord-vestic, cu intensificări temporare de 25–30 km/h. Temperatura maximă va atinge 10 grade Celsius, iar minima din timpul nopții va coborî până la 7 grade Celsius.
În zona montană, vremea va fi mai plăcută în masivele vestice, unde cerul va fi parțial senin. În restul masivelor, norii vor domina peisajul, iar ploile vor apărea în Carpații Orientali și în estul Carpaților Meridionali. La altitudini mari, precipitațiile vor lua aspect de lapoviță sau ninsoare. Vântul va sufla moderat, iar valorile termice se vor menține în limitele normale pentru această perioadă.