Compania Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, și-a publicat oferta valabilă pentru luna noiembrie, care include tarife actualizate în funcție de regiunea de distribuție.
Potrivit noilor date, prețurile finale variază între 1,07 și 1,16 lei/kWh, cu o medie națională de 1,12 lei/kWh. Astfel, pentru un consum lunar de 100 kWh, factura va fi cuprinsă între 107 și 116 lei, în funcție de zona geografică.
Cât costă energia electrică la Hidroelectrica în funcție de regiune
- Regiunea Muntenia (București, Giurgiu, Ilfov) – preț final: 1,073 lei/kWh, factură: 107,30 lei;
- Muntenia Nord (Brăila, Buzău, Dâmbovița, Galați, Prahova, Vrancea) – 1,14179 lei/kWh, factură: 114,18 lei;
- Transilvania Sud și Nord (Alba, Brașov, Harghita, Mureș, Cluj, Bistrița-Năsăud, Satu Mare, Bihor) – 1,14179 lei/kWh, factură: 114,18 lei;
- Banat (Arad, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin) – 1,073 lei/kWh, factură: 107,30 lei;
- Oltenia (Argeș, Dolj, Gorj, Olt, Mehedinți, Teleorman, Vâlcea) – 1,15704 lei/kWh, factură: 115,70 lei;
- Dobrogea (Constanța, Ialomița, Călărași, Tulcea) – 1,073 lei/kWh, factură: 107,30 lei;
- Moldova (inclusiv județul Botoșani) – 1,14457 lei/kWh, factură: 114,46 lei.
Așadar, botoșănenii vor plăti în luna noiembrie aproximativ 114 lei pentru un consum de 100 kWh, potrivit ofertei Hidroelectrica.
Noua ofertă menține compania printre furnizorii cu cele mai avantajoase prețuri de pe piața de energie, conform analizei realizate de Newsweek România.