ADS
ADS
ADS
Prognoza meteo, azi, 4 noiembrie 2025
By Administrator
Published on 04/11/2025 08:33
STIRI

Marți, valorile termice vor marca o scădere în aproape toată țara, iar ploile se vor extinde treptat în majoritatea regiunilor. Cerul va deveni variabil în vest și nord-vest, dar se va menține mai mult noros în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor situa între 9 și 18 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 0 și 9 grade Celsius.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, vântul va sufla slab până la moderat, cu ușoare intensificări pe parcursul zilei, iar cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și ploi slabe.

În județul Botoșani, meteorologii prognozează o zi cu cer predominant acoperit. Vântul va sufla slab, din sector nord-vestic, cu intensificări temporare de 30–40 km/h. Temperatura maximă va atinge 13 grade Celsius, iar minima din timpul nopții va coborî până la 8 grade Celsius.

La munte, la altitudini de peste 1.700 de metri, vor fi posibile precipitații mixte, sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate în prima parte a zilei, de până la 50 km/h.

 

Comments