Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au desfășurat, marți, o amplă acțiune de tip „Blocada”, având ca scop depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză și care efectuează depășiri neregulamentare pe drumurile din județ.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de peste 15.000 de lei.
Totodată, au fost reținute patru permise de conducere – două pentru efectuarea de depășiri neregulamentare și alte două pentru nerespectarea limitelor legale de viteză.
Reprezentanții IPJ Botoșani transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în special pe segmentele de drum cu risc crescut de accidente, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea comportamentelor agresive în trafic.