Omul de afaceri Victor Mihalachi, fondatorul companiei Victor Construct SRL, a fost achitat de Tribunalul Botoșani în dosarul în care era acuzat de evaziune fiscală cu un presupus prejudiciu de peste 2,1 milioane de lei.
Trimis în judecată pe 27 iulie 2022 de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Mihalachi a fost acuzat că, în perioada 2012–2014, ar fi înregistrat în contabilitatea firmei facturi fictive de achiziții, producând astfel un prejudiciu bugetului de stat.
După mai bine de trei ani de procese, instanța a dispus achitarea omului de afaceri, motivând că fapta nu este prevăzută de legea penală.
„În temeiul art. 25 alin. 5 Cod procedură penală, lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani”, se arată în hotărârea Tribunalului Botoșani.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Suceava.
Victor Mihalachi este considerat unul dintre cei mai importanți antreprenori botoșăneni, compania sa – Victor Construct SRL – fiind implicată, de-a lungul anilor, în numeroase proiecte de infrastructură, construcții publice și lucrări edilitare în județul Botoșani și în regiunea Moldovei.