ADS
ADS
ADS
Prognoza meteo, azi, 26 octombrie 2025
By Administrator
Published on 26/10/2025 04:38
STIRI

Astăzi, vremea va fi predominant închisă, cu valori termice apropiate de mediile climatologice ale perioadei, exceptând extremitatea de sud-est a țării, unde temperaturile se vor menține ușor peste normal. Cerul va fi mai mult noros în majoritatea regiunilor.

Pe parcursul zilei, vor fi ploi slabe și trecătoare, local în Oltenia, Muntenia, Transilvania, Moldova și Dobrogea, iar izolat și în celelalte regiuni. Spre seară și în timpul nopții, un nou front atmosferic va aduce ploi în extindere dinspre vest-sud-vest, urmând să cuprindă cea mai mare parte a țării. În unele zone, ploile pot fi sub formă de aversă, iar cantitățile de apă vor depăși local 10–15 l/mp.

În jumătatea de nord a Moldovei, cerul va fi mai mult noros, iar în prima parte a zilei sunt posibile ploi slabe. Temperaturile se vor menține apropiate de cele normale pentru finalul lunii octombrie.

La Botoșani, se anunță o zi cu cer parțial noros, vânt slab din sector sud-vestic, ce poate atinge temporar 20 km/h. Sunt posibile ploi ușoare la primele ore ale dimineții. Temperatura maximă va fi de 16 grade Celsius, iar minima nocturnă va coborî până la 6 grade.

În zonele montane, la altitudini mari, precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare pe creste, fără a produce fenomene periculoase.

 

Comments