Guvernul, sindicatele și patronatele urmează să decidă în această săptămână care va fi nivelul salariului minim brut pe economie pentru anul 2026. Discuțiile sunt programate joi, în cadrul Consiliului Național Tripartit, notează StirileProTV.
În timp ce antreprenorii solicită înghețarea salariului minim, susținând că majoritatea firmelor nu își permit noi creșteri, sindicatele cer o mărire substanțială a veniturilor, argumentând că inflația a redus puterea de cumpărare a angajaților.
Un sondaj realizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), în perioada 10–15 octombrie, la care au participat peste 2.000 de antreprenori, arată că 63% dintre aceștia nu susțin creșterea salariului minim în 2026. Mai mult de jumătate consideră că eventualele modificări ar trebui amânate până la 1 ianuarie 2027, iar 23% cred că acestea ar trebui făcute doar după depășirea crizei economice.
„O eventuală creștere a salariului minim se va duce în prețuri, în prețuri care și așa nu mai sunt competitive în acest moment. De altfel, scăderea competitivității companiilor este menționată de 42% dintre antreprenori ca principala dificultate, iar un lucru important este renunțarea la investiții”, a declarat Florin Jianu, președintele CNIPMMR.
De cealaltă parte, Blocul Național Sindical (BNS) susține creșterea salariului minim conform prevederilor legale, respectiv între 47% și 52% din salariul mediu brut pe economie.
„Valoarea minimă ar trebui să fie de 4.330 lei, iar cea maximă de aproximativ 4.700 lei. Între aceste două standarde, cei trei parteneri trebuie să negocieze valoarea finală. Inflația a erodat puternic puterea de cumpărare a tuturor salariilor, nu doar a salariului minim. Productivitatea muncii a crescut, iar este normal ca oamenii să primească o parte din rodul muncii lor”, a precizat Dumitru Costin, președintele BNS.
O decizie finală privind salariul minim pentru 2026, cu care sunt remunerați peste un milion de angajați din România, ar putea fi anunțată până la sfârșitul acestei săptămâni.