Un bărbat de 58 de ani din comuna Coțușca, județul Botoșani, s-a ales cu dosar penal după ce a fost surprins de polițiști conducând un utilaj agricol sub influența alcoolului, chiar în ziua de Sfânta Parascheva.
Incidentul s-a produs marți, 14 octombrie 2025, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control vehiculul condus de bărbatul aflat în stare vizibil avansată de ebrietate.
„Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă care se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani sau amendă penală, conform Codului Penal.