Astăzi, 14 octombrie, creștinii ortodocși o prăznuiesc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, cunoscută și drept „Sfânta Vineri”. Ziua este una dintre cele mai importante sărbători religioase din calendarul ortodox, marcată prin numeroase obiceiuri, tradiții și interdicții respectate cu sfințenie, mai ales în zona Moldovei.
Credincioșii țin post și fac pomeni pentru cei trecuți la cele veșnice, în special pentru morții care nu și-au găsit liniștea, au murit fără lumânare sau au fost îngropați fără preot.
Potrivit tradiției, de Sfânta Parascheva nu se spală, nu se coase, nu se calcă și nu se mătură, deoarece se crede că aceste activități aduc boli de ochi, dureri de cap sau negi. De asemenea, nu se mănâncă nuci, castraveți și fructe în formă de cruce, pentru a evita ghinionul și suferințele trupești.
În popor se mai spune că, în preajma acestei zile, Sfânta Parascheva se arată în visele celor bolnavi sau aflați în suferință, pentru a-i alina sau, uneori, pentru a-i dojeni pe cei care fac rău.
Femeile însărcinate obișnuiesc să împartă mâncare copiilor sărmani, pentru a avea o naștere ușoară și prunci sănătoși, iar cele care nu pot avea copii se roagă la Sfânta pentru binecuvântare și ajutor.
Cine a fost Sfânta Parascheva
Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea, în satul Epivat din Tracia, aproape de Constantinopol (actualul Istanbul). Încă din copilărie a fost profund credincioasă. La doar 10 ani, a auzit în biserică cuvintele Mântuitorului: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34), care i-au schimbat viața.
După ani de nevoință la mănăstirile din Heracleea și în Țara Sfântă, s-a întors în locurile natale, unde și-a sfârșit viața în liniște și rugăciune. Trupul său a fost găsit neputrezit și înmiresmat, iar moaștele sale au devenit izvor de minuni și vindecări.
De-a lungul timpului, racla cu sfintele moaște a fost mutată în mai multe locuri, ajungând în cele din urmă la Iași, unde se află și astăzi, la Catedrala Mitropolitană, loc de pelerinaj pentru zeci de mii de credincioși din întreaga țară.