ADS
ADS
ADS
Elicopterul SMURD, chemat de urgență la Dorohoi pentru un bărbat de 54 de ani care a suferit un infarct
By Administrator
Published on 13/10/2025 14:59
STIRI

Intervenție de urgență, luni, în județul Botoșani. Un bărbat de 54 de ani, aflat în stare gravă după ce a suferit un infarct miocardic, a fost preluat de elicopterul SMURD pentru a fi transportat la o clinică de specialitate din Iași.

Aeronava a aterizat pe stadionul municipal din Dorohoi, unde echipajele medicale au preluat pacientul pentru transferul rapid către unitatea spitalicească.

Pompierii dorohoieni au intervenit pentru asigurarea măsurilor de siguranță la aterizarea și decolarea elicopterului, astfel încât misiunea să se desfășoare în condiții optime.

Bărbatul a fost stabilizat de echipajul medical și transportat de urgență pentru investigații și tratament de specialitate.

 

Comments