Peste 130.000 de familii din România beneficiază, începând de joi, de ajutor financiar pentru plata facturilor la energie electrică, a anunțat ministrul Muncii, Florin Manole. Măsura face parte din programul de sprijin pentru gospodăriile vulnerabile, care va fi derulat până la 31 martie 2026, notează RomâniaTV.
Potrivit Ministerului Muncii, până în prezent, aproape 600.000 de gospodării au primit ajutor pentru lunile iulie și august, iar procesul de acordare este în desfășurare. Programul are rolul de a reduce impactul costurilor tot mai ridicate ale energiei asupra familiilor cu venituri mici.
„Peste 130.000 de familii beneficiază de astăzi de sprijin pentru plata energiei electrice. Sprijinul continuă până la 31 martie 2026, iar cererile pot fi depuse online sau la primărie. Familiile cu venituri reduse au nevoie de această măsură şi îi încurajez pe cât mai mulţi să o solicite”, a declarat ministrul Florin Manole.
Cererile pot fi depuse online, prin platformele dedicate, sau direct la primăria de domiciliu, pentru a facilita accesul inclusiv al persoanelor care nu utilizează internetul.
Măsura are un impact social semnificativ, în condițiile în care creșterea prețurilor la utilități afectează tot mai multe gospodării, în special pe cele din mediul rural sau cu venituri modeste.