ADS
ADS
ADS
Elev de 15 ani agresat în plină stradă la Dorohoi. Agresorul, prins rapid de jandarmi
By Administrator
Published on 07/10/2025 15:36
STIRI

Un elev din municipiul Dorohoi a fost lovit cu pumnul în față, luni după-amiază, la scurt timp după ce ieșise de la școală. Incidentul a avut loc pe strada Dimitrie Pompeiu, iar agresorul, un tânăr de 20 de ani, a fost prins rapid de jandarmi.

Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, echipajul aflat în misiune de supraveghere a tranzitului elevilor navetiști a fost oprit de băiatul de 15 ani, care a reclamat că a fost agresat fizic în urma unui conflict spontan.

„Jandarmii au acționat imediat pentru identificarea autorului, care fugise de la locul incidentului. Acesta a fost depistat în scurt timp și recunoscut de elevul agresat, după semnalmentele oferite”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Botoșani, Dan Izotov.

Pe numele tânărului agresor a fost întocmit dosar penal pentru lovire și alte violențe, faptă pedepsită cu închisoare de la șase luni la trei ani sau cu amendă. Ancheta va fi continuată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi.

Jandarmii reamintesc că persoanele care sunt martore la astfel de incidente trebuie să rețină semnalmentele agresorului și să solicite intervenția forțelor de ordine, direct sau prin apel la numărul unic 112.

 

Comments