Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, alături de cei din secțiile rurale Mihăileni, Pomârla și Dorohoi, cu sprijinul jandarmilor, au desfășurat luni o amplă acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru prevenirea infracțiunilor stradale în municipiul Dorohoi și zonele limitrofe.
În timpul activităților au fost legitimate aproximativ 50 de persoane și verificate 36 de autovehicule. În urma controalelor, polițiștii au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 6.000 de lei, cele mai multe pentru nerespectarea regulilor de circulație rutieră.
De asemenea, a fost reținut un permis de conducere.