Turnarea noului strat de asfalt pe Calea Națională, pe tronsonul unde a fost scoasă linia de tramvai, ar urma să coste aproximativ nouă milioane de lei, potrivit estimărilor primarului municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.
Edilul a precizat că a propus Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) să finanțeze investiția pentru cei aproximativ trei kilometri de drum de la intrarea în oraș dinspre Dorohoi, având în vedere că segmentul face parte dintr-un drum național.
„Intenționăm să transferăm în administrarea Secției Drumuri Naționale tronsonul acesta pe care intervenim, pe o lungime de trei kilometri, pentru a fi turnat stratul de uzură. Valoarea lucrărilor va fi de aproximativ nouă milioane de lei și ar însemna un sprijin pentru bugetul local, bani care ar rămâne la dispoziția noastră pentru alte lucrări. Dacă nu reușim perfectarea acestui protocol de transfer, va trebui să plătim din banii noștri”, a declarat Cosmin Andrei.
Dacă CNAIR nu va aproba solicitarea, asfaltarea va fi suportată din bugetul local, ceea ce ar însemna o presiune suplimentară asupra fondurilor municipiului.