Guvernul a aprobat noua rectificare bugetară, prin care vor fi asigurate fonduri suplimentare pentru plata pensiilor, salariilor, indemnizațiilor și a dobânzilor la împrumuturile contractate de stat. Executivul a anunțat că o parte din resurse vor fi direcționate și către investiții, însă până la finalul anului ar putea urma o nouă rectificare, în funcție de evoluția veniturilor și cheltuielilor bugetare, notează StirileProTV.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a descris rectificarea drept un „compromis” rezonabil, chiar dacă mulți miniștri s-au arătat nemulțumiți de sumele primite sau reduse. „Rectificarea bugetară aduce într-o zonă de proiecție realistă bugetul de stat. Avem nevoie să transmitem românilor, creditorilor și instituțiilor financiare că revenim într-o zonă de seriozitate și disciplină financiară. Ținta de deficit este de 8,4% din PIB”, a explicat ministrul.
Potrivit acestuia, Guvernul și-a propus să mențină nivelul investițiilor la aproximativ 150 de miliarde de lei și să asigure fondurile necesare pentru proiectele finanțate prin PNRR, în special la Transporturi, Economie, Mediu și Dezvoltare.
Cum se împart banii:
- Ministerul Finanțelor: +20 miliarde lei, din care peste jumătate pentru plata dobânzilor;
- Ministerul Muncii: +5,5 miliarde lei, pentru pensii, alocații și indemnizații;
- Ministerul Dezvoltării: +2,5 miliarde lei, pentru proiecte locale;
- Ministerele Mediului, Agriculturii, Economiei și Educației primesc suplimentări de buget;
- Ministerul Investițiilor Europene pierde 3 miliarde lei, Sănătatea – 2,6 miliarde lei, iar Transporturile – 1,8 miliarde lei.
Deficitul bugetar urcă la 8,4% din PIB, adică aproximativ 159 de miliarde de lei, în creștere față de prognoza inițială de 7%. Cheltuielile totale cresc cu 27,81 miliarde lei, în timp ce veniturile se majorează doar cu 3,23 miliarde, diferența fiind acoperită prin împrumuturi.
Decizii politice și măsuri de austeritate
Înaintea ședinței de Guvern, coaliția a discutat inclusiv despre reforma administrației locale și centrale, însă nu s-a ajuns la o decizie din cauza opiniilor divergente. UDMR a propus reducerea personalului la nivel local și limitarea cheltuielilor salariale la nivel central, în timp ce premierul Ilie Bolojan a sugerat separarea măsurilor de reformă între administrația locală și cea centrală.
Administrația Prezidențială a anunțat că returnează 17,5 milioane de lei din bugetul pe 2025, reprezentând aproximativ 17% din creditele bugetare, ca parte a măsurilor de austeritate. „Este o reducere serioasă, rezultat al unei analize atente a cheltuielilor instituției”, a precizat președintele Nicușor Dan.
Guvernul argumentează că rectificarea a fost necesară pentru a asigura funcționarea administrației, compensarea facturilor la energie și finanțarea programului pentru școli, pe lângă obligațiile legate de plata pensiilor și salariilor.