O asistentă medicală de la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani a fost trimisă în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), după ce a recunoscut că a dat mită pentru a-și păstra postul.
Este vorba despre Raluca Froicu, care, potrivit anchetatorilor, în mai 2022 i-ar fi oferit suma de 7.000 de lei asistentei-șef Mirela Titiliuc, de la Secția Boli Infecțioase Adulți, în schimbul sprijinului pentru promovarea la examenul de definitivare pe post.
Asistenta medicală este acuzată de cumpărare de influență și dare de mită. Dosarul a fost trimis în instanță cu acord de recunoaștere a vinovăției.
Procurorii DNA au propus pentru aceasta o pedeapsă de doi ani și două luni de închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere pe o perioadă de trei ani.