De la 1 octombrie, românii cu credite bancare cu dobândă variabilă vor plăti rate mai mari. Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor (IRCC) urcă la 6,04%, marcând cel mai ridicat nivel de la introducerea acestuia, notează StirileProTV.
Creșterea vine după o perioadă de șase luni în care IRCC a fost calculat la 5,55%. Majorarea este rezultatul întârzierii de jumătate de an cu care se calculează acest indice, astfel că actuala valoare reflectă incertitudinile economice și politice din perioada alegerilor din primăvară.
Pentru un credit ipotecar de 250.000 de lei, contractat pe 30 de ani, rata lunară crește cu aproximativ 100 de lei, potrivit calculelor realizate de finzoom.ro. Diferența este și mai mare pentru cei care s-au împrumutat cu sume mai mari.
Ce soluții există pentru debitori
Specialiștii recomandă refinanțarea creditelor, în condițiile în care mai multe bănci oferă în prezent dobânzi fixe sub 5% pentru primii 3–5 ani, mai mici decât nivelul actual al IRCC. Astfel, un credit de 250.000 de lei ar putea însemna o economie de până la 550 de lei la rata lunară.
Refinanțarea presupune însă contractarea unui nou credit și costuri suplimentare (evaluarea imobilului, taxe notariale), dar unele bănci acoperă o parte dintre acestea.
Alternativ, debitorii pot încerca o negociere directă cu banca pentru reducerea dobânzii sau pot opta pentru rambursări anticipate, care reduc atât perioada de creditare, cât și suma totală de plată.
Perspective
În privința evoluției viitoare, analiștii și reprezentanții BNR atrag atenția că șansele unei scăderi semnificative a dobânzilor în următoarele luni sunt reduse, în condițiile în care rata inflației a depășit din nou pragul de 10%.