Municipiul Dorohoi va avea, de acum înainte, hram oficial. Consiliul Local a adoptat joi, 25 septembrie 2025, hotărârea prin care ziua de 1 octombrie, sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, a fost aleasă ca sărbătoare patronală a orașului.
Inițiativa a aparținut Protopopiatului Dorohoi și a primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, confirmând importanța duhovnicească a deciziei și sprijinul Bisericii pentru comunitatea locală, potrivit Realitatea Dorohoiană.
„Cinstirea Maicii Domnului aduce aminte de credință, de tradiție, de sfințenie, de dragostea de Dumnezeu și de oameni. Alegerea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu ca ocrotitoare a Dorohoiului întărește identitatea spirituală a comunității și aduce în inima cetății prezența milei și a rugăciunii Ei neîncetate”, a declarat părintele protopop Ionuț-Ștefan Apetrei.
În semn de binecuvântare, primarul Dorin Alexandrescu a primit din partea protopopului o icoană a Maicii Domnului, care va fi așezată la loc de cinste în Primăria municipiului.
Pentru marcarea solemnă a acestui eveniment, a fost stabilit un program liturgic special. Marți, 30 septembrie, de la ora 17:00, la Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” va fi săvârșită slujba de priveghere, iar miercuri, 1 octombrie, la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” vor fi oficiate Ceasurile, Acatistul și Sfânta Liturghie. La final, va avea loc o slujbă de pomenire în cinstea personalităților care au marcat istoria municipiului Dorohoi.