ADS
ADS
ADS
Prognoza meteo, azi, 25 septembrie 2025
By Administrator
Published on 25/09/2025 08:27
STIRI

Astăzi, vremea se răcește simțitor în cea mai mare parte a țării, temperaturile urmând să coboare sub mediile normale ale perioadei în Moldova, estul Transilvaniei și în nordul, centrul și estul Munteniei. Cerul va fi predominant noros, iar ploile vor fi temporare, mai ales sub formă de averse. Izolat se pot semnala descărcări electrice, iar cantitățile de apă pot depăși 15–20 l/mp. Temperaturile maxime vor varia între 11 grade în nordul Moldovei și 25 de grade în Banat.

În nordul Moldovei și în Bucovina cerul rămâne acoperit toată ziua, cu ploi pe arii extinse. La altitudini mari, la munte, este posibil să apară și ninsori. Maximele nu vor trece de 15 grade, iar minimele nocturne vor coborî la 4–5 grade.

La Botoșani, vremea va fi mohorâtă, cu cer înnorat pe tot parcursul zilei. Vântul va sufla slab până la moderat din sector nord-estic. Maximele se vor situa între 12 și 15 grade, iar noaptea temperaturile vor scădea până la 5–6 grade. Sunt posibile ploi slabe în a doua parte a zilei.

La munte, răcirea vremii se resimte mai ales în masivele estice. Ploile vor fi prezente în cea mai mare parte a zonei montane, iar pe creste este posibil să cadă lapoviță sau ninsoare. Se pot acumula până la 20 l/mp, iar vântul va sufla cu putere, mai ales în Munții Banatului, unde rafalele vor atinge 65 km/h.

 

Comments