Un accident rutier a avut loc miercuri dimineață, în municipiul Botoșani, la intersecția dintre străzile Călugăreni și Ion Pilat. Două adolescente de 15 ani, care se deplasau pe o trotinetă electrică spre școală, au fost acroșate de un autoturism condus de o femeie.
Potrivit primelor informații, minorele ar fi pătruns în intersecție fără să se asigure, moment în care au fost lovite de mașina care circula regulamentar. Șoferița a încercat să frâneze, însă nu a reușit să evite impactul.
„Cred că autoritățile ar trebui să ia mai multe măsuri și ar trebui să se implice părinții, să îi educe pe copii cum să folosească trotinetele”, a declarat conducătoarea auto, vizibil revoltată de incident.
Cele două fete au suferit răni și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Testarea alcoolscopică a șoferiței a indicat rezultat negativ. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului.