Mănăstirea Gorovei și-a serbat marți hramul închinat Icoanei făcătoare de minuni a Sfântului Ioan Botezătorul. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de un sobor format din 12 preoți, între care doi protoierei și patru diaconi.
Programul liturgic a început cu privegherea în cinstea Zămislirii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, urmată de Acatist, slujba Ceasurilor, Sfânta Liturghie, cuvânt de învățătură și rugăciuni de dezlegare.
Credincioșii au ascultat apoi Imnul Acatist al Icoanei făcătoare de minuni și au participat la tradiționala procesiune din jurul mănăstirii.
„Ce mănăstire, cu ce istorie frumoasă, ce construcție impunătoare, câte personalități culturale și religioase, sfinți și oameni simpli au viețuit și s-au nevoit acolo… câte lacrimi de durere și câte bucurii au văzut și ascultat zidurile acelea de la Neamț! Locul unde au trăit o parte din viața lor Sfântul Paisie Velicicovschi, cel care a revigorat monahismul și isihasmul românesc, Sfântul Ioan Iacob originar de aici, și alții știuți și neștiuți sfinți. Nu întâmplător i se spune Athosul românesc”, a mărturisit părintele Teodor Ciurariu.
