Performanță excepțională pentru un elev botoșănean! Matei Butnaru, elev în clasa a X-a B la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani, a obținut locul I și medalia de aur la International Astronomy and Astrophysics Competition (IAAC), una dintre cele mai prestigioase competiții educaționale din lume.
Concursul s-a desfășurat în perioada iulie – septembrie 2025, reunind 12.300 de participanți din întreaga lume, iar botoșăneanul s-a clasat printre cei mai buni 1% dintre aceștia, obținând și premiul I la categoria juniori, precum și premiul I național pentru România.
„Competiția IAAC a fost, pentru mine, o provocare la care am răspuns afirmativ de când am aflat de aceasta, o oportunitate de a participa alături de competitori foarte bine pregătiți din întreaga lume, de a mă antrena continuu și de a-mi urma pasiunea pentru astronomie și astrofizică”, a declarat, pentru BotoșaniNews, Matei Butnaru.
Competiția are trei runde eliminatorii: calificarea (cinci probleme de astronomie și astrofizică), etapa intermediară (patru probleme complexe și două articole științifice) și finala (20 de întrebări grilă cronometrate, cu maximum 60 de secunde alocate pentru fiecare).
Directorul Colegiului Național „Mihai Eminescu”, Cristina Chiriac, a subliniat valoarea rezultatului: „De rezultatele spectaculoase ale lui Matei vom mai auzi mult timp. Este un copil ambițios care dorește să-și depășească limitele și care, la fiecare concurs, ne uimește prin perseverență, pasiune și motivație. Cu toții îl felicităm pentru această performanță internațională, asigurându-l de sprijinul nostru și îi urăm mult succes în continuare.”
Organizatorii competiției au transmis un mesaj oficial de felicitare către conducerea liceului botoșănean, confirmând că elevul a obținut Gold Honour, 1st Prize Junior și 1st National Award Romania.
Anul acesta, mai mulți elevi din România au participat la IAAC, unii dintre ei făcând parte din lotul național pentru Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică – juniori (IOAA 2025), programată în luna octombrie. Dintre toți, botoșăneanul Matei Butnaru a avut cea mai bună prestație.
