Vineri, vremea va fi în general frumoasă, cu temperaturi în creștere în aproape toată țara. Cerul va fi variabil spre senin, iar ploile vor fi izolate și slabe, mai ales în zona montană. În nord, centru și est vor fi trecător înnorări, însă atmosfera se menține plăcută. Temperaturile maxime se vor situa între 19 și 28 de grade, iar cele minime între 9 și 18 grade, cu valori mai coborâte, de 5–6 grade, în depresiunile Carpaților Orientali.
În nordul Moldovei și în Bucovina, norii se mai adună pe parcursul zilei, dar doar pe la munte sunt posibile ploi slabe. Vor fi însă și perioade cu soare, iar temperaturile la amiază vor ajunge la 19 grade în Suceava și 25 de grade în Bacău.
La Botoșani, cerul va fi predominant noros, iar vântul va sufla slab până la moderat din sector vestic, cu rafale de până la 30 km/h. Maximele zilei se vor încadra între 19 și 22 de grade, iar minimele nopții între 9 și 11 grade.
În zonele montane, soarele va străluci în cea mai mare parte a zilei. Doar izolat pot apărea câțiva stropi de ploaie, iar vântul va sufla mai tare pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură.