Un incident violent petrecut pe strada Împărat Traian din municipiul Botoșani s-a încheiat cu reținerea a patru persoane de către polițiști. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, evenimentul a avut loc pe 15 septembrie 2025, după ce mai mulți șoferi s-au șicanat în trafic.
Cei implicați, patru bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 41 de ani, din județele Botoșani și Suceava, au ajuns să se agreseze reciproc în plină stradă. În urma altercației, unul dintre ei a avut nevoie de îngrijiri medicale.
„Din cercetări, a reieșit faptul că aceștia, pe fondul unor șicănări în trafic, s-au agresat reciproc, unul dintre aceștia având, ulterior, nevoie de îngrijiri medicale”, au precizat reprezentanții Poliției Botoșani.
Prin comportamentul lor, cei patru au tulburat ordinea și liniștea publică și au provocat indignarea trecătorilor.
În baza probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanțe de reținere pentru 24 de ore pe numele bărbaților, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani.
Ei sunt cercetați pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.