ADS
ADS
ADS
Femeie din Botoșani cercetată pentru evadare după ce a fost prinsă în Piața Centrală, deși era în arest la domiciliu
By Administrator
Published on 15/09/2025 11:08 • Updated 15/09/2025 11:10
STIRI

O femeie de 42 de ani din municipiul Botoșani este anchetată de polițiști după ce a fost depistată în Piața Centrală, deși se afla sub măsura arestului la domiciliu.

Incidentul a avut loc duminică, 14 septembrie 2025, când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au găsit-o pe femeie în zona Pieței Centrale. Aceasta avea obligația de a rămâne la domiciliu, măsura preventivă fiind dispusă în urma unor infracțiuni de furt.

„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că aceasta ar fi încălcat obligațiile ce îi revin pe durata executării măsurii preventive, fiind analizată oportunitatea schimbării acestei măsuri. Totodată, polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de evadare”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Cazul se află acum în atenția procurorilor, care urmează să stabilească dacă femeia va rămâne sub aceeași măsură preventivă sau va fi dispusă arestarea preventivă.

Comments