ADS
ADS
ADS
Când intră banii de burse pentru anul școlar 2025–2026. Primele plăți se fac în noiembrie
By Administrator
Published on 11/09/2025 13:24
STIRI

Elevii din învățământul preuniversitar de stat vor beneficia și în acest an școlar de burse lunare, acordate în funcție de performanțele școlare, situația socială sau parcursul educațional. Ministerul Educației a publicat calendarul după care vor fi procesate și plătite sumele.

Unitățile de învățământ au termen până la 20 octombrie să transmită listele cu elevii eligibili, iar inspectoratele școlare trebuie să le înainteze Ministerului Educației până pe 25 octombrie.

Plata burselor se face lunar, până pe data de 20 a fiecărei luni, pentru luna anterioară. În cazul în care această dată cade într-o zi nelucrătoare, banii vor fi virați în ziua lucrătoare precedentă.

Astfel, primele burse pentru anul școlar 2025–2026 vor fi plătite în luna noiembrie, acoperind tranșele aferente lunilor septembrie și octombrie.

 

Comments