ADS
ADS
ADS
Permis de conducere fals, cumpărat cu 650 de euro. Descoperirea făcută de polițiștii de frontieră la Stânca
By Administrator
Published on 11/09/2025 10:17
STIRI

Un cetățean georgian de 37 de ani este cercetat după ce polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra sa un permis de conducere fals.

Incidentul s-a petrecut miercuri, 10 septembrie, în jurul orei 12:10, când bărbatul, pasager într-un autocar înmatriculat în Republica Moldova, a fost supus verificărilor. În bagajele acestuia, polițiștii au găsit ascuns un permis de conducere cu însemnele autorităților din Rusia, care conținea fotografia și datele sale de identificare.

„Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului prezentat la control, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au descoperit că permisul de conducere nu prezintă condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. Bărbatul a declarat că nu este deținător de permis de conducere, motiv pentru care și-a procurat un permis de conducere fals contra sumei de 650 de euro”, au transmis polițiștii de frontieră.

În prezent, georgianul este cercetat pentru instigare la fals material în înscrisuri oficiale, urmând ca, la finalizarea anchetei, să fie dispuse măsurile legale corespunzătoare.

 

Comments