Societatea Nova Apaserv S.A. Botoșani a informat că în perioada 11–13 septembrie 2025 va fi sistată furnizarea apei potabile în două orașe și 21 de comune din județ, din cauza unor lucrări programate la priza de rezervă a sistemului de alimentare cu apă.
Administrația Națională „Apele Române” – Exploatarea Complexă Stânca Costești va desfășura lucrări de reabilitare și modernizare la obiectivul din care se realizează captarea și transportul apei brute către Stația de pompare.
Astfel, fără apă potabilă vor rămâne locuitorii din orașele Ștefănești și Săveni, precum și din comunele: Adășeni, Albești, Avrămeni, Călărași, Coțușca, Dângeni, Dobârceni, Durnești, Drăgușeni, Hănești, Hlipiceni, Manoleasa, Mihălășeni, Românești, Răuseni, Santa Mare, Știubeni, Todireni, Trușești, Ungureni și Vlăsinești.
„În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, recomandăm utilizatorilor afectaţi să-şi creeze minime rezerve pentru perioada de întrerupere. Umplerea și reechilibrarea sistemului se vor realiza treptat, pentru a preveni apariția unor eventuale avarii. Având în vedere configurația terenului din zonele de distribuție, reluarea furnizării apei potabile va fi resimțită diferit de către consumatori”, a transmis Nova Apaserv.
Societatea își cere scuze pentru disconfortul creat și mulțumește consumatorilor pentru înțelegere.