ADS
ADS
ADS
Panicã în trenul Suceava – Botoșani: locomotiva a luat foc lângă Leorda
By Administrator
Published on 09/09/2025 08:17
STIRI

Un incendiu a izbucnit luni seară la locomotiva unui tren de călători care circula pe ruta Suceava – Botoșani, în apropierea localității Leorda.

Flăcările s-au manifestat la partea inferioară a locomotivei, însă cei 11 pasageri și angajatul CFR aflat la bord au reușit să iasă la timp, fără a avea nevoie de îngrijiri medicale.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, sprijiniți ulterior de un microbuz. Incendiul a fost lichidat înainte să cuprindă întreaga locomotivă.

Pasagerii au fost transportați în siguranță la Gara Botoșani cu microbuzul pompierilor.

Primele verificări arată că o defecțiune la sistemul de frânare ar fi declanșat focul.

 

Comments