Începând cu 1 octombrie 2025, facturile la apă pentru locatarii din Botoșani vor fi calculate după o nouă metodologie, anunță societatea Nova Apaserv S.A. Măsura vine în urma aplicării Hotărârii Consiliului Județean Botoșani nr. 141/27.06.2025, care actualizează normele naționale privind serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare.
Până acum, diferențele dintre consumul total înregistrat la contorul general de branșament și consumurile individuale declarate nu erau facturate integral, o parte fiind suportată de operator. Din octombrie, întreaga diferență va fi repartizată și facturată tuturor locatarilor, conform Legii 241/2006.
Astfel, consumul înregistrat pe branșament, dar care nu apare în contoarele apartamentelor, va fi:
- repartizat în mod egal între toate apartamentele din bloc;
- facturat integral fiecărui utilizator.
Pentru a evita facturi mai mari, Nova Apaserv recomandă locatarilor:
- să verifice și să întrețină instalațiile comune împreună cu asociațiile de proprietari;
- să se asigure că instalațiile interioare sunt funcționale și fără pierderi;
- să monteze și să întrețină contoare individuale verificate metrologic;
- să transmită lunar indexul contoarelor.
Operatorul atrage atenția că lipsa acestor măsuri poate duce la costuri suplimentare semnificative pentru locatari.