ADS
ADS
ADS
Festival internațional de caricaturi și epigrame la Botoșani: participanți din aproape 40 de țări
By Administrator
Published on 08/09/2025 12:22
STIRI

Uniunea Armenilor din România organizează, pe 12 și 13 septembrie, Festivalul de caricaturi și epigrame „CIK Damadian” la Botoșani, eveniment dedicat memoriei marelui grafician și artist plastic Hacik Damadian.

Ediția din acest an aduce la categoria caricatură 128 de participanți din aproape 40 de țări din întreaga lume și 35 de epigramiști români.

Programul festivalului:

  • 12 septembrie, ora 15.00 – vernisajul expoziției de caricaturi la Galeriile „Casa Zamfirescu”, pe Pietonalul Unirii;
  • 12 septembrie, ora 18.00 – spectacol la Teatrul „Mihai Eminescu” cu muzică folk susținută de Daniel Iancu și moment umoristic al Grupului „Vouă”;
  • 13 septembrie, ora 18.00 – Gala Laureaților, la Teatrul „Mihai Eminescu”: premierea participanților, recitaluri de poezie umoristică semnate Ion Pribeagu și Păstorel Teodoreanu, precum și un spectacol de umor cu actorul Radu Gheorghe.

Festivalul „CIK Damadian” confirmă încă o dată deschiderea Botoșaniului spre dialog cultural internațional și tradiția umorului cultivat prin desen și vers.

 

Comments