Un bărbat în vârstă de 73 de ani din municipiul Botoșani a fost găsit fără viață, duminică, în propriul apartament. Alarmate că nu mai puteau lua legătura cu el, rudele au sunat la 112.
La fața locului au ajuns cadre medicale și polițiști, însă medicii nu au mai putut face nimic decât să constate decesul. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală pentru necropsie, care va stabili cauza exactă a morții.
Polițiștii botoșăneni au deschis o anchetă pentru clarificarea împrejurărilor în care s-a produs tragedia.