Primăria comunei Șendriceni a anunțat implementarea unui proiect prin care va monta sisteme fotovoltaice pe acoperișurile unităților de învățământ din localitate, dar și pe un teren extravilan aflat în proprietatea administrației. Investiția, estimată la 954.565 lei, vizează creșterea independenței energetice și reducerea costurilor cu energia electrică.
Panouri fotovoltaice vor fi instalate la Liceul „Alexandru Vlahuță”, la Școala „Alecu Ivan Ghilia”, la Școala „Victor Isăceanu”, precum și pe terenul extravilan, unde va fi amenajată și o stație de încărcare pentru mașini electrice.
Potrivit proiectului, terenul extravilan va fi dotat cu trei invertoare trifazate Huawei SUN2000-50KTL-M3, 320 de panouri fotovoltaice de 460W marca CanadianSolar, un transformator de 250 kVA, o stație de reîncărcare pentru autoturisme electrice de 22,2 kW, dar și sisteme de monitorizare și măsurare inteligente.
La liceu vor fi montate 98 de panouri și un invertor trifazat Huawei SUN2000-50KTL-M3, iar la cele două școli gimnaziale câte 20 de panouri și câte un invertor Huawei SUN2000-10KTL-M1. Toate locațiile vor fi echipate cu sisteme de măsurare și contoare martor.
Proiectul este parte a strategiei locale de eficientizare energetică și de utilizare a surselor regenerabile, urmând să contribuie atât la protecția mediului, cât și la reducerea cheltuielilor administrației cu energia electrică.