Joi la prânz, un incendiu a izbucnit pe strada Adrian Adamiu din municipiul Botoșani, unde două anexe dintr-o gospodărie au fost cuprinse de flăcări.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri, care au acționat rapid pentru a împiedica propagarea focului către casele din apropiere și către blocurile din zona fostului cămin de nefamiliști Condacia.
Fumul gros degajat în urma incendiului a fost vizibil de la distanțe foarte mari, stârnind îngrijorare în rândul localnicilor.