ADS
ADS
ADS
Bătaie pe stradă în Prăjeni: un tânăr de 23 de ani a ajuns la spital. Agresorii, reținuți de polițiști
By Administrator
Published on 03/09/2025 13:58
STIRI

Un tânăr de 23 de ani din comuna Prăjeni, județul Botoșani, a ajuns la spital după ce a fost agresat pe stradă de alți doi indivizi. Incidentul a avut loc pe 31 august, pe un drum public din localitate.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, victima a suferit leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.

În urma verificărilor, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi și ai Secției de Poliție Rurală nr. 8 au emis marți o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele a doi tineri, cu vârste între 22 și 25 de ani, din aceeași comună.

„Prin faptele comise de către tineri, ar fi fost tulburată astfel ordinea și liniștea publică. Tinerii au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate într-un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției, Delia Nenișcu.

 

Comments