Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a anunțat că jumătate dintre unitățile de învățământ aflate în reabilitare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) vor fi finalizate până la începerea noului an școlar, pe 8 septembrie.
Edilul a precizat că lucrările la Școala Gimnazială Nr. 10, Școala Nr. 7, Școala Nr. 12, Școala Nr. 8, Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Grădinița Nr. 15 vor fi încheiate, iar elevii vor începe cursurile în aceste spații.
În schimb, întârzieri se înregistrează la Liceul de Artă, Liceul Pedagogic, Școala Nr. 2 și Școala Nr. 11, unde lucrările ar putea dura încă două luni. Și la Școala Nr. 13 mai sunt de finalizat intervenții, însă primarul a explicat că elevii ar putea învăța la etajele superioare, în timp ce constructorul va continua lucrările la parter.
„Jumătate din școlile pe care le avem în reabilitare sunt gata. Pentru celelalte mai avem nevoie de o perioadă de timp, de două-trei luni de zile pentru a termina lucrările. Relația contractuală pe care o avem cu constructorii trebuie gestionată de ambele părți cu înțelegere, motivat de faptul că sunt facturi neplătite din luna mai”, a declarat Cosmin Andrei.