Un tânăr de 19 ani din Botoșani a fost rănit, duminică, într-un accident rutier produs pe Șoseaua Iașiului, la ieșirea din municipiu spre Iași.
Potrivit polițiștilor, motociclistul nu a adaptat viteza într-o curbă din cartierul Lebăda, a pierdut controlul vehiculului și s-a răsturnat. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că este vorba despre o autoaccidentare, care nu necesită deschiderea unei anchete penale.
Victima a fost preluată de un echipaj de ambulanță și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Mavromati”. „Tânărul a suferit un traumatism la piciorul stâng, în zona halucelui”, a precizat dr. Ramona Guraliuc, șefa UPU-SMURD Botoșani.
Starea de sănătate a tânărului este stabilă, acesta fiind supus investigațiilor medicale suplimentare.