Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Teofan, va fi prezent duminică, 24 august, în județul Botoșani, unde va sfinți biserica din localitatea Oneaga. Slujba va fi oficiată alături de un sobor de preoți și diaconi, marcând un moment de sărbătoare pentru întreaga comunitate.
Anul acesta, Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Parohia Oneaga împlinește 150 de ani de existență. Evenimentul are o semnificație aparte, întrucât sfântul locaș a trecut printr-un amplu proces de reabilitare în ultimii 15 ani, lucrări care au vizat înnoirea bisericii și pregătirea acesteia pentru sfințire.
„Cu emoție și recunoștință adâncă față de Dumnezeu, vă invităm să ne fiți alături la un moment de sărbătoare și binecuvântare pentru comunitatea noastră: sfințirea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Parohia Oneaga, care anul acesta împlinește 150 de ani de existență. Această zi sfântă este o comemorare a jertfei și a credinței generațiilor de altădată și, totodată, o încununare a eforturilor, nădejdii și rugăciunilor celor de astăzi, care, în ultimii 15 ani, au lucrat cu inimă și jertfelnicie pentru înnoirea sfântului locaș”, a transmis preotul paroh, Ștefan-Radu Musteață.
Ceremonia de sfințire va fi urmată de o slujbă arhierească, la care sunt așteptați să participe credincioși din întreaga zonă.