Joi a avut loc inaugurarea Secției de Cardiologie a Spitalului Municipal Dorohoi, după cinci ani în care activitatea medicală s-a desfășurat în diferite locații ale unității. Evenimentul a debutat cu sfințirea saloanelor de către preotul Teodor Ciurariu, în prezența pacienților, a personalului medical și a managerului spitalului, Valerian Andrieș.
Noua secție este condusă de medicul Teodor Slabu și îi are în echipă, printre alții, pe doctorii Teodor Slabu și Mihaela Panțiru. După inaugurare a fost oficiată și o slujbă de pomenire pentru cadrele medicale și pacienții care și-au pierdut viața de-a lungul timpului în această secție.
Reabilitarea Spitalului Municipal Dorohoi a fost realizată printr-o investiție de 20 de milioane de euro, din fonduri europene. În total, 16 secții au fost modernizate, iar alte două au fost construite de la zero, marcând cea mai amplă transformare a unității medicale din ultimele patru decenii.