Botoșănenii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot solicita, începând de miercuri, 20 august, tichetele electronice de energie prin intermediul platformei online EPIDS, disponibilă la adresa epids.mmuncii.ro. Pentru persoanele care nu au acces la internet, cererile se vor putea depune în scris la primăria de domiciliu sau la oficiile poștale, începând cu data de 28 august 2025.
Tichetul are valoarea de 50 de lei pe lună și poate fi utilizat exclusiv pentru plata facturilor la energia electrică, până la data de 31 martie 2026. Sprijinul este nerambursabil și nu poate fi înstrăinat. De această măsură beneficiază persoanele singure cu venituri nete lunare de cel mult 1.940 de lei și familiile cu venit net lunar per membru de maximum 1.784 de lei.
Beneficiarii venitului minim de incluziune vor fi introduși automat în sistem, fără să fie nevoie să depună cerere. În plus, ajutorul se acordă pentru un singur loc de consum, chiar dacă solicitantul nu este titularul contractului de energie. Plata facturilor se face direct la oficiile poștale, pe baza facturii și a actului de identitate.
Pentru acoperirea consumului aferent lunilor iulie și august 2025, cererile online trebuie depuse până la 27 septembrie 2025. Tichetele rămân valabile 12 luni de la ultima încărcare, iar soldul existent poate fi folosit oricând până la termenul-limită de 31 martie 2026.
În situația în care beneficiarul își schimbă adresa sau componența familiei se modifică, este necesară depunerea unei noi cereri fie online, fie la primăria de domiciliu ori la poștă.