România intră într-un proces de răcire accentuată, iar ploile își fac simțită prezența în sud, sud-est, centru și zonele montane. Temperaturile maxime nu vor mai depăși pragul de 30 de grade Celsius în nicio regiune a țării, iar instabilitatea atmosferică va aduce averse, descărcări electrice și grindină de mici dimensiuni.
Potrivit prognozei, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și episoade de ploi în Carpații Meridionali și Occidentali, dar și pe arii restrânse în restul zonei montane, în Transilvania, Muntenia, Oltenia și Dobrogea. Izolat, vor apărea și în alte regiuni ale țării.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, vremea se menține stabilă și însorită, dar se resimte răcirea accentuată. Temperaturile maxime nu vor depăși 25 de grade Celsius, valori sub media normală pentru această perioadă.
Și în județul Botoșani, ziua de marți aduce vreme frumoasă, cu cer parțial acoperit și temperaturi maxime situate între 23 și 24 de grade Celsius. Vântul va sufla slab, din sector nord-vestic, iar meteorologii nu anunță precipitații pe parcursul zilei.
Pe litoral, vremea devine mai răcoroasă, iar maximele vor atinge doar 27–28 de grade Celsius. Sunt posibile repreze de ploaie, iar vântul va avea unele intensificări temporare pe parcursul zilei. Temperatura apei mării se menține în jurul valorii de 25 de grade.
La munte, vremea continuă să se răcească. În special în Carpații Meridionali și Occidentali, instabilitatea atmosferică va fi ridicată, cu averse consistente și posibil grindină. Valorile termice scad vizibil, iar condițiile de drumeții devin nefavorabile în a doua parte a zilei.