ADS
ADS
ADS
Investiție de aproape un milion de lei la Șendriceni: sistem fotovoltaic cu peste 450 de panouri
By Administrator
Published on 16/08/2025 08:23
STIRI

Comuna Șendriceni, din județul Botoșani, va beneficia de un sistem fotovoltaic modern, dedicat producției de energie electrică pentru autoconsum. Proiectul, intitulat „Realizarea unui sistem fotovoltaic dedicat auto-consumului de energie electrică la nivelul comunei Șendriceni”, are o valoare estimată de 954.565 lei.

Administrația locală a lansat licitația pentru execuția lucrărilor, care prevăd montarea a peste 450 de panouri fotovoltaice în patru locații. Cele mai multe, 320 de unități, vor fi instalate pe un teren extravilan aflat în proprietatea Primăriei, iar restul vor fi montate pe acoperișurile unor instituții de învățământ: 98 la Liceul „Alexandru Vlahuță”, 20 la Școala „Alecu Ivan Ghilia” și alte 20 la Școala „Victor Isăceanu”.

Echipamentele vor fi instalate atât la sol, în cazul terenului extravilan, cât și pe clădiri, pentru unitățile școlare. Proiectul își propune să reducă semnificativ costurile cu energia electrică la nivel local și să crească eficiența energetică a instituțiilor publice.

 

Comments