Un apartament cu patru camere din municipiul Botoșani urmează să fie vândut la licitație publică, după ce proprietarii nu și-au achitat datoriile către Eurobank. Executorul judecătoresc Radu Stărică, din Suceava, a anunțat organizarea procedurii pentru data de 29 august 2025.
Locuința, situată pe strada Împărat Traian nr. 39, are o suprafață utilă de 65,78 metri pătrați și se află la primul etaj al blocului.
Prețul de pornire al licitației este stabilit la 323.137 lei, echivalentul a aproximativ 65.300 euro, suma urmând să fie folosită pentru acoperirea datoriei restante către instituția bancară.