Astăzi, 8 august 2025, la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” debutează cea de-a treia ediție, în noul format, a Festivalului-concurs de muzică folk pentru copii și tineret „Seri eminesciene – muzică, film, poezie și arte plastice”. Evenimentul, organizat de instituția botoșăneană aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani și finanțat de acesta, se desfășoară în perioada 8-10 august.
Ziua de deschidere este dedicată, în mare parte, publicului tânăr, care este invitat să participe la mai multe activități interactive. Programul cuprinde:
- „Cufărul cuvintelor uitate” – ora 11:00 (Sala „Portaluri”) și „Maculatorul de poezie” – orele 15:00-17:00 (Foișorul-atelier), în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani;
- „Desenele copilăriei” – orele 13:00-16:00 (Foișorul din livadă);
- „Bule de săpun și altele” – orele 14:00-15:00 (Aleea crinilor);
- Ateliere de Spoken Word cu Cosmin Perța și Iulian Morar, la orele 12:00 și 15:00, în Amfiteatrul „Laurențiu Ulici”, organizate în colaborare cu Cercul de lectură „Unde fugim de acasă?” al Școlii Gimnaziale nr. 7 Botoșani și cu Trupa de teatru „Drama Club”.
De la ora 14:00, pe Aleea trandafirilor, vizitatorii vor putea descoperi Galeria Caricaturistului, iar de la ora 18:00 sunt programate lansări de carte, lecturi și prezentări susținute de edituri și autori invitați.
Pe toată durata festivalului, publicul poate vizita expoziția foto „Retrospectiva Festival” (Sala „Portaluri”) și expoziția „TOMAGRAF” a artistei Ana Toma (Sala „Horia Bernea”).
Seara de deschidere a festivalului-concurs va aduce în fața publicului recitaluri folk susținute de TVA – Trupa cu Valoare Adăugată, Storytellers Blues Duo, Tatiana & Marius Ojog și Robert Condraschi-Band.