Un tânăr de 21 de ani, din comuna Stăuceni, județul Botoșani, a fost depistat de polițiști conducând sub influența substanțelor interzise, în urma unui control de rutină efectuat pe o arteră principală a municipiului.
Incidentul a avut loc pe 5 august 2025, pe strada Tudor Vladimirescu, unde polițiștii din cadrul Biroului Rutier și Biroului de Ordine Publică Botoșani au oprit autoturismul condus de tânăr. În urma testării cu aparatul din dotare, au apărut indicii privind consumul de substanțe psihoactive.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice. Analizele efectuate ulterior de Institutul de Medicină Legală au confirmat prezența substanțelor interzise în sânge.
Pe numele tânărului a fost deschis un dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.