Un adolescent de 17 ani, din județul Botoșani, a fost transportat, sâmbătă, cu elicopterul SMURD la o clinică din Iași, în urma unui caz medical grav.
Ambulanța aeriană a aterizat la Dorohoi, după ce medicii de la Spitalul Municipal au solicitat transferul de urgență, considerând că tânărul necesită îngrijiri de specialitate la nivel superior.
Intervenția rapidă a echipajului SMURD a permis preluarea pacientului și transportul său în condiții de siguranță către unitatea medicală din Iași.